Omul bolnav de tuberculoză, cu leziuni deschise (BK pozitiv), o poate transmite câinelui său. După E. Carnaţin, Gh. Dabija şi D. Stoenescu, la câine tuberculoza are o incidenţă relativ scăzută, iar cele mai multe cazuri se întâlnesc la câinii de apartament.

 

Semnele bolii. Simptomatologia este asemănătoare celei din tuberculoza umană şi, în funcţie de localizare, se întâlnesc trei forme clinice: infecţia tuberculoasă pulmonară, infecţia tuberculoasă digestivă şi infecţia tuberculoasă mixtă.

 

•Forma pulmonară. Câinele este abătut, prezintă febră intermitentă (39,5°-40°C), cu pierdere în greutate, dispnee, tahipnee şi tuse care persistă mai mult de 30 de zile.

 

•Forma digestivă. Poate exista ascită, peritonită generalizată cu localizări urinare şi hepatice.

 

•Forma mixtă (digestivă + pulmonară). Semnele bolii sunt mai nete, deşi, în general vorbind, această formă este mult mai uşor de diagnosticat.Diagnosticul. Începe cu o anamneză minuţioasă întrebând dacă în familia respectivă nu există persoane tuberculoase. Se vor executa radiografii pulmonare, scintigrafii hepatice, evidenţierea prin metode de laborator a bacilului din leziuni deschise.

 

Tratamentul. Deşi unii medici recomandă să nu se instituie nici un tratament câinilor depistaţi ca fiind bolnavi de tuberculoză, totuşi, în clinicile veterinare, în secţia de boli infecţioase, aceştia pot fi trataţi până la vindecare cu tuberculostatice de uz uman, INA, PAS, Sinerdol etc.

 

Salmoneloza Surse de infecţie. Consumul produselor de origine alimentară infectate cu salmonele patogene. În aceste situaţii apar infecţii mortale, mai ales la tineretul canin. Câinii adulţi sunt purtători de germeni.Semnele bolii. Boala evoluează drastic, la căţei constatându-se febra (42°C), vomismente repetate, gastroenterita hemoragică şi deshidratare avansată.Diagnosticul. Se bazează pe examen bacteriologic.Tratamentul.

 

În infecţiile de asociaţie, antibioticele (Penicilina G, Efitard, Propamicină) şi chimioterapicele (Co-Trimoxazole) dau rezultate. Avându-se în vedere o rezistenţă crescută a salmonelelor la antibiotice, se impune o cunoaştere a antibiogramei tulpinii izolate. Antidiareice recomandate, în ordinea eficacităţii, sunt: Eridiaron (produs original, Morar Roman, Fac. de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca), Furazolidon, două comprimate la şase ore, până ce scaunul „se leagă”. Să nu se administreze, sub nici un motiv, comprimate de Mexaform (la câine produce o nefrită hemoragică cu hematurie).

 

Regimul alimentar este hidric în primele 24 de ore — ceaiuri de mentă, eventual muşeţel, supa de morcovi şi zeama de orez —, iar ulterior, progresiv, brânza de vaci, supa de carne, mere rase şi morcov ras.

 

Leptospiroza Hofer este acela care a descris pentru prima oară boala în 1851 şi a numit-o tifos canin. Ulterior, leptospiroza canină a primit şi alte denumiri: boala de Stuttgart, boala lui Weil etc.Semnele bolii. Maladia evoluează sub mai multe forme clinice:—Sindromul icteric (icterul infecţios). Evoluează cu febră înaltă (peste 41°C), lipsa poftei de mâncare, vomismente, scaune diareice şi oligurie Boala se termină, după o evoluţie de una până la două săptămâni de la debut, cu moartea, la aproximativ 50% din cazuri;

 

Tifosul canin are trei subforme: supraacut (septicemie), acut (icteric) cu aspect uremic şi anicteric, cu evoluţie cronică. În forma cronică a bolii (cea mai frecventă), deşi există o leptospiremie pozitivă cu uşoare simptome de atingere urinară, foarte importante sunt complicaţiile oculare, bilaterale, sub formă de iridiociclită.Diagnosticul. Nu este simplu de stabilit. Diagnosticul diferenţial se va face faţă de maladia Carré (jigodia), hepatita contagioasă a câinelui (leptospiroza — o fac în general câinii între unu-cinci ani), uremiile, intoxicaţiile cu produşi oxicumarinici.

 

Tratamentul se face cu Penicilină G, Ampicilină, Oxacilină, în dozele stabilite de medic. Se va administra: Hidrocortizon acetat, soluţii glucozate, vitaminele grupului B, vitamina C, vitamina K şi gluconat de calciu.Prevenirea bolii se realizează cu vaccin antileptospiric sau cu alte polivaccinuri (Candur, Distemper, etc), care să aibă şi componente leptospirice, alături de cele antihepatică şi antijigodioasă.

 

Bruceloza Semnele bolii. În funcţie de natura agentului etiologic care determină apariţia infecţiei brucelice există mai multe surse şi diferenţe între ele. Astfel, în cazul infecţiei cu Bacillus abortus var. suis sau melitensis, boala evoluează asimptomatic şi, rareori, cu o simptomatologie ştearsă. Altfel însă evoluează boala când infecţia este cu Bacillus canis. În acest caz, la căţele, avortul se produce la 45-63 zile de la instalarea gestaţiei; el se poate repeta şi la viitoarele gestaţii sau căţelele rămân toată viaţa sterile. Masculii pot face, în infecţia brucelică, epidimite, orhite etc. Indiferent de sex, la câine, clinic, se mai constată bursite, tendosinovite purulente şi adenopatii externe regionale supurate (ulcerate).Diagnosticul. Se pune în urma examenelor bacteriologice şi serologice.

 

Tratamentul. Este stabilit de către medic pe bază de peniciline de depozit: Tripedin, Efitard, Moldamin etc.Prevenirea bolii. Se va axa pe acţiuni periodice de depistare a bolii la animale (depistare clinică şi serologică), pe o supraveghere a împerecherilor în canise şi în adăposturile de animale. În localitatea unde a fost diagnosticată bruceloza, masculii destinaţi reproducţiei vor fi verificaţi prin control serologic. În canisele unde a apărut boala, repopularea se va face cu animale indemne la bruceloză.

 

Boli Ereditare

 

Lista acestor boli ereditare la câine pare a fi foarte lungă; nu se reduce la mono- şi criptorhidie, displazia de şold şi a malformaţiilor coastelor (cum se precizează în unele reviste şi buletine documentare canine). Mai jos urmează o descriere a bolilor ereditare care sunt probabile să apară la patru rase canine, alese aleatoriu.

 

1. Caniche

 

a)cecitate precoce datorită cataractei şi degenerescenţei retiniene;

 

b)afecţiuni ale articulaţiilor, ca luxaţia cotului;

 

c)tulburări nervoase temperamentale;

 

d)anomalii vasculare şi persistenţa orificiului aortic drept atrial;

 

e)mono- şi criptorhidia.

 

2. Ciobănesc german (câinele lup)

 

a)displazia de şold şi malformaţiile coatelor;

 

b)afecţiuni ale sângelui: hemofilia, anemia etc.;

 

c)anomalii vasculare, cu persistenţa arcului aortic drept;

 

d)afecţiuni esofagiene, varice esofagiene etc.;

 

e)cataracte şi chisturi dermoide oculare;

 

f)formarea de calculi urinari;

 

g)anomalii comportamentale;

 

h)mono- şi criptorhidia.

 

3. Setter irlandez

 

a)boli ale sângelui, ca hemofilia;

 

b)luxaţii ale articulaţiilor şi displazia de şold;

 

c)coexistenţa arcului aortic drept;

 

d)eutropia (răsucirea spre interior a pleoapelor);

 

e)cecitate precoce datorată unei atrofii retiniene progresive;f)probleme comportamentale;

 

g)dermatite;

 

h)epilepsie;

 

i) mono- şi criptorhidia.

 

4. Dobermann

 

a)instabilitatea gâtului;

 

b)sindromul morţii subite;

c)atrofie renală;

 

d)probleme comportamentale;

 

e)cataractă;

 

f) hidrocefalia;

 

g) mono- şi criptorhidia.

 

Această listă nu este nicidecum completă, dar ilustrează clar incidenţa crescândă a bolilor ereditare la câinii de rasă. Important este ca exemplarele canine cu boli genetice să fie excluse de la reproducţie. Totuşi, pentru că mono- şi criptorhidia şi displazia coxofemurală sunt afecţiuni genetice din ce în ce mai frecvente, le vom descrie în continuare.