În prezent, clasificarea raselor canine se face după mai multe criterii. Dintre acestea vom enumera câteva, care ni s-au părut de o mai mare importanţă.

I. După gradul de ameliorare

1.Rase primitive (Copoiul transilvănean);

2.Rase ameliorate (intermediare) (Baseto-Copoiul);

3.Rase perfecţionate (Pointerul, Bracul, Seterul etc.).

În funcţie de utilitate rasele de câini se împart în:

—câini de serviciu (ciobăneşti, de pază, în serviciul armatei, politici, salvamontului, în serviciul organelor vamale, de grănicieri, însoţitori ai persoanelor handicapate etc.);

—câini de agrement, care se subîmpart în câini de apartament, de curse şi lupte;

—câini de vânătoare, care, la rândul lor, se subîmpart în trei grupe : prepelicarii, gonitorii (hărţuială) şi limierii. Prepelicarii se împart în pontatori (de aret) şi scotocitori (stârnitori).

II. După standardAcesta se constituie în criteriul de bază în clasificare, etalonul după care se face arbitrarea câinilor la expoziţii şi aprecierea lor între chinotehnişti. Standardul este descrierea precisă a caracterelor morfologice pe care le are câinele încadrat într-o rasă pură.

În cadrul descrierii se precizează configuraţia generală, principalele regiuni ale exteriorului şi dimensiunile acestora: lungimea, înălţimea, greutatea, forma capului, a ochilor şi a urechilor, picioarele anterioare şi posterioare, felul părului (roba) şi culoarea lui, coada şi mişcarea. Standardul cuprinde şi principalele defecte ce apar la rasa respectivă.

Ştiindu-se că în lumea vie nici un individ nu este perfect identic cu altul, şi la o rasă canină trebuie avut în vedere că nici un individ nu poate să îndeplinească perfect cifrele ideale, ci doar să se apropie de ele, încadrându-se în limitele admise de standard. Standardele constituie prototipul după care se face arbitrarea rasei respective la expoziţii şi în alte situaţii.

Se înţelege că selecţionarea în vederea împerecherii exemplarelor punctate cât mai bine (femele sau masculi) contribuie la selecţia şi ameliorarea rasei respective (Reproducţia normală şi patologică la animalele mici, F.I. Ivana, Ed. Ceres, Bucureşti, 1983) şi la obţinerea unor exemplare din ce în ce mai pure şi mai apropiate de standardele ideale. Pentru a veni în sprijinul arbitrilor, standardele canine au şi o tabelă de punctaj, care totalizează 100 de puncte:

aparenţa (configuraţia) generală20 punctecap15 puncteochi10 puncteurechi 5 punctecorp10 punctemembre10 punctecoadă10 puncteblană15 punctemişcare 5 punctetotal100 puncte