Nedorind concurenţa unor rase similare, Frédéric Louis Dobermann nu le-a indicat niciodată pe cele folosite pentru crearea rasei sale.

Se presupune că a obţinut-o prin încrucişarea dintre Pinscher, Dog german albastru, Rottweiler, câinii măcelarilor locali şi alte rase ştiute numai de el. Dobermannul — câinele neamului — are un corp musculos, elegant, viguros, este rapid şi crâncen.

Este folosit de poliţie, de armată, ca un bun gardian sau însoţitor al patrulelor, inteligent, fidel, cutezător, vigilent, cu o agresivitate (care la rândul ei a declanşat multe legende) naturală şi miros excelent.

Este neîncrezător în străini, uşor de educat şi dresat, pretându-se bine rolului de câine de pază, de companie, de apărare şi utilitar. Are nevoie de multă mişcare şi de aceea se adaptează greu în apartament. Exemplare superbe se întâlnesc la Oradea, Bucureşti, dar şi la Arad, Timişoara, Sibiu şi Iaşi.

Capul are formă alungită, cu un craniu uşor plat, şi un stop puţin marcat.Ochii sunt de mărime mijlocie, culoare închisă, cu o privire pătrunzătoare.Urechile sunt prinse sus, purtate drept înainte în unghi ascuţit, în armonie cu capul.

Trunchiul are spatele relativ scurt, un piept nu prea larg, dar adânc.Membrele anterioare şi posterioare sunt înalte şi cu un schelet foarte puternic.Coada. Obligatoriu tăiată sus.Părul este scurt şi neted.Culoarea este neagră, gri-albăstruie sau maro-închis.

Pata albă pe piept, ce apare destul de frecvent la această rasă, se pare că e o relicvă a rasei franceze Berger de Beauce, care ar fi participat la formarea Dobermannului.Talia şi greutatea. Masculi : 68-70 cm. Femele : 63-67 cm. Greutatea : 20-26 kg.Defecte.

Capul gros şi scurt; ochii proeminenţi (exoftalmie) sau înfundaţi (endoftalmie); gâtul scurt şi gros; spate deşelat sau încovoiat; defecte de aplomb ale membrelor.